Placere

Vrei o evadare din Bucuresti. De abia astepti sa te relaxezi in casa ta de pe marginea lacului, sa privesti apusul si rasaritul, sa simti cum iti mangaie obrajii poluati. Inca putin si ajungi. Deja simti mirosul ierbii crescute in jurul casei tale si cum razele soarelui te strang in brate primitor si iti spun bun venit acasa. Ajungi si deschizi usa din lemn ce scartaie usor si te loveste mirosul intepator de mobila veche. Ti-a fost dor de mirosul asta. Faci primul pas in casa, cu zambetul pe buze, privind in jur cat de minunat si frumos este totul. Iti lasi ghizodanul pe podeaua rece, iti torni o cana de ceai fierbinte si iesi afara, pe poteca. Inchizi ochii si adulmeci mirosul imbietor de iarba din jurul tau si lasi ca ultimele raze de soare sa iti patrunda in corp si sa iti mangaie venele. Te rupi de tot ce inseamna aglomeratie , masini si metrouri pline, oameni tristi fortati sa zambeasca, oameni nesimtiti ce stationeaza pe partea stanga a scarii rulante. Lasi toate astea in spate pentru o ora, o noapte, o saptamana, o viata, o eternitate. Acum esti relaxat pentru ca esti una cu natura, esti legat de ea, acolo te simti cel mai bine, cel mai liber, cel mai destins. Te pui sa dormi. O noapte relaxanta cu un pahar de vin pus pe noptiera patata de la piciorul paharului. Adormi, fara grija zilei de maine.
 Soarele iti spune buna dimineata. Iti iei aparatul si te duci sa faci poze. Stai intins pe iarba moale, nepasandu-ti ca roua zace pe ea, dorind doar sa stai acolo, o vesnicie.